
Odată cu înaintarea în sezonul cald, nunțile în aer liber intră în preferințele viitorilor miri. Într-adevăr, originale și mult mai plăcute decât nunțile tradiționale desfășurate în localuri pretențioase, nunțile în aer liber sunt însă mai dificil de organizat. În primul rând, pentru că nu poți primi o prognoză meteo pe câteva luni înainte, ai nevoie de un plan B care să te acopere în cazul în care va ploua sau temperaturile vor fi prea scăzute. Practic va fi nevoie să organizezi două scenarii de nuntă în loc de unul. Totuși, astfel de petreceri merită tot efortul din lume pentru că îți vor genera nunta la care ai visat mereu și îți vor pune în valoare personalitatea. În funcție de stilul tău, sunt suficiente scenarii din care să alegi. Noi îți propunem doar câteva dintre ele. Iar tu poți merge cu imaginația mult mai departe.
Nunta pe plajă
Printre petrecerile de nuntă la mare căutare se numără cele desfășurate pe plajă. Totuși, dacă nu locuiești la malul mării iar invitații tăi nu fac parte din aceeași zonă, o astfel de petrecere implică o excursie la mare pentru toată lumea. Partea logistică va fi mai complicată decât de obicei însă nu imposibil de dus până la capăt.
În primul rând, vei renunța la petrecerea clasică cu 300 de invitați și vei reduce lista la un număr restrâns de prieteni și membri ai familiei. Lucru care s-ar putea să fie chiar în avantajul tuturor, petrecerile restrânse fiind mult mai relaxate. În ceea ce privește decorul, nu ai nevoie decât de stâlpi din bambus pe care să prinzi voaluri străvezii și câteva surse de lumină plasate în nisip pentru a delimita zonele pentru oaspeți.
În principiu, păstrează o cromatică delicată cu nuanțe neutre sau pasteluri. În ceea ce privește meniul, alege feluri de mâncare în ton cu locația, cu pește și fructe de mare proaspete, pescuite direct din mare.
Rochia de mireasă pentru un eveniment pe plajă trebuie să fie simplă, fluidă, poate un model inspirat din vestimentația zeițelor din mitologia greacă. În showroom-ul Vera Sposa vei găsi o varietate de rochii de mireasă simple, fluide și ușoare, ideale pentru o nuntă pe plajă.
- Rochie de mireasă_Model Barcino
- Rochie de mireasă_Model Balimena
Nuntă pe o podgorie boemă
Imaginează-ți o masă lungă, pregătită pentru 50 de persoane, undeva între rândurile de viță de vie ale unei podgorii de la poalele unui deal. Ce poate fi mai romantic de atât?
Cu un decor minimalist și felinare care vor crea o atmosferă de basm, o astfel de locație nu are nevoie de prea multe intervenții stilistice pentru a fi ravisantă. Categoric, soiurile de vin trebuie să fie atracția serii, așa că poți crea un moment special pentru invitați, cu degustări de vin, la începutul petrecerii.
Creează un meniu în jurul licorii lui Bachus, folosind diferite tipuri de brânzeturi și sortimente de carne în funcție de tipul vinului care va fi servit ca principal.
Alege o rochie de mireasă cu multă dantelă și o corială simplă, care să urmeze linia corpului.
Nunta în grădină îți permite să porți o rochie de inspirație romantică
Dacă planifici cum trebuie momentul din an, poți avea un decor romantic natural, cu nenumărate flori parfumate care vă vor înconjura la propriu. Renunță la mesele mari de nuntă în favoarea a câteva mese de maxim 6 persoane, așezate răzleț printre flori și pomi. Desigur, vorbim despre o petrecere restrânsă, însă cu o atmosferă de poveste.
Poți alege un meniu cu preparate tradiționale de casă, de la lista de băuturi până la desert. Rochia de mireasă potrivită într-un astfel de decor poate fi decorată cu aplicații 3D sau cu broderii din bumbac.
Nunta în pădure
Pentru iubitorii muntelui, o nuntă într-o pădure frumoasă poate fi o opțiune interesantă atât pentru miri cât și pentru invitați. Deși scenariul poate părea un pic sălbatic, ai grijă să organizezi petrecerea în apropierea unei vile sau pensiuni unde vă veți caza și în restaurantul căreia puteți aplica planul B, dacă vremea devine capricioasă.
Întinde o masă mare, cu multe sfeșnice somptuoase cu lumânări, care vor asigura atmosfera regală a petrecerii. Alege un meniu pe bază de vânat, o delicatesă pentru invitați. Iar rochia de mireasă poate fi una tip prințesă, foarte amplă și elegantă, în contrast cu locația din sălbăticie.
Și ține minte, indiferent de scenariul pe care îl alegi, ai întotdeauna disponibilă o locație în interior – fie cort, restaurant sau casă – pe care să o ai aranjată și decorată pentru nuntă, în cazul în care veți fi nevoiți să mutați petrecerea sub un acoperiș.