Cum alegi rochia de seară în funcție de locația nunții

Invitațiile de nuntă pentru anul 2019 încep să fie trimise și, pe lângă bucuria cu care ajung, aduc și grija ținutei perfecte. Cel mai bun indiciu atunci când pornești în căutarea rochiei de seară este chiar locația nunții, iar noua colecție Cocktail by La Sposa vine cu modele surprinzătoare, pe care le poți găsi în showroom-ul Vera Sposa din luna septembrie.

Iată cateva sugestii despre cum poți asorta rochia de seară cu locația nunții, astfel încât să arăți excepțional, atât într-un restaurant de 5 stele, cât pe plajă.

Rochia tip sirenă face pereche cu restaurantul de lux

Restaurantele elegante sunt primele pe lista locațiilor de nuntă. În acest caz, cel mai important este ca înainte de a decide ce fel de rochie de seară vei purta, să afli cât mai multe despre restaurantul ales de cei dragi: unde este amplasat, cum este decorul și care este conceptul nunții.

Rochiile tip sirenă sunt o alegere inspirată când îți dorești o apariție extravagantă, demnă de covorul roșu. Rochiile sirenă și silueta clepsidră sunt, cu siguranță, indredientele unei apariții memorabile.

Dacă restaurantul numără de la 4 stele în sus, rochia albastru deschis, cu străluciri discrete, îți va asigura o apariție impecabilă. Umerii goi și trena scurtă dau un plus de rafinament rochiei.

Dacă ești în căutarea unui look îndrăzneț, care să îți pună în valoare corpul bine sculptat, dantela, decolteul adânc și spatele gol sunt un trio perfect. Alegând o rochie crem cu bust transparent, vei emana eleganță și feminitate.

Pentru nunțile în aer liber, alege o rochie de seară lejeră

O nuntă pe plajă sau într-o grădină de vară face, cu siguranță, parte din visul multora dintre noi. Dacă cei dragi ție își vor îndeplini visul de a spune DA pe malul mării, o rochie din tulle este alegerea potrivită. Croiala A-line avantajează orice siluetă, iar materialul fin îi oferă un aspect vaporos și elegant. Modelul fără bretele poate fi accesorizat ușor cu o diademă sau un colier prețios, în nuanțe nude.

O alternativă a nunților pe plajă o reprezintă grădinile de vară. Întrucât te vei afla în mijlocul naturii, poți opta pentru o rochie de seară în armonie cu decorul. Aplicațiile florale oferă rochiei o notă boemă, iar contrastul între roșu și auriu te va transforma într-o regină a frumuseții.

Nunta la castel impune o apariție de inspirație regală

Cu atâtea domenii istorice în preajma Bucureștiului, foarte mulți miri aleg să își spună jurămintele într-o locație desprinsă din povești. Dacă și perechea pe care urmază să o însoțești la altar a ales un palat sau un castel pentru nuntă, atunci poți opta pentru un look inspirat de dresscode-ul familiilor regale. La acest capitol, dantela și mătasea sunt în prim-plan, iar mânecile lungi sunt simbolul rafinamentului și bunului gust. În plus, dacă te așteaptă o petrecere de toamnă, rochia La Sposa 2019 este alegerea perfectă.

Fiecare nuntă este povestea unui vis împlinit, care merită celebrat prin fiecare detaliu: decor, muzică și ținute.

Colecția de rochii de ocazie La Sposa 2019 va fi disponibilă din luna septembrie în showroom-ul Vera Sposa. O sesiune de cumpărături poate fi programată în prealabil la telefon: 0788 59 59 59